Alcool, tutun sau mijloace bănești? Cât avem voie să transportăm pe cale terestră în Uniunea Europeană?

vama

Alcool, tutun sau mijloace bănești? Cât avem voie să transportăm pe cale terestră în Uniunea Europeană?

Category:

Republica Moldova are încheiat un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), dar, încă, nu face parte din uniune, acest fapt influențează asupra condițiile de trecere în UE. Prin urmare, există limite impuse cetățenilor moldoveni, în ceea ce privește transportarea cantităților de alcool, tutun sau mijloace bănești în Uniunea Europeană. Mai jos găsiți informația necesară despre restricții și posibilități de trecere a vamei cu alcool, tutun, produse de origine animală sau mijloace financiare.

Cetățenii moldoveni care trec în Uniunea Europeană, prin punctele vamale terestre au voie să transporte alcool și tutun în următoarele cantități:

Băuturi alcoolice:

  • 4 litri de vin și
  • 16 litri de bere și
  • Un total de 1 litru de băuturi spirtoase (cognac, lichior, rom, sau whisky) cu o concentrație de alcool de peste 22%, sau un 1 litru de alcool etilic (spirt) cu un conținut de alcool de 80%, sau 2 litru de sampanie (vin spumant).
  • Dacă ați luat cu dumneavoastră un litru de lichior, nu aveți voie să luați cognac sau șampanie. Deci, puteți lua 4 litri vin+16 litri bere + 1 litru cognac (din categoria băuturi spirtoase trebuie sa alegeți una din băuturi și să le excludeți pe celelalte, astfel încât sa aveți doar un litru de bături spirtoase, indiferent de categorie, sau puteți lua 500 ml din doua bături spirtoase diferite, 500ml cognac+500 ml lichior).

Reglementările nu se aplică în situaţia călătorilor sub 17 ani, aceştia neavând dreptul de a transporta alcool sau tutun.

Sursa foto: Sputnik.md

Produse din tutun:

  • 40 de țigări (în jur de 2 pachete)
  • 20 de țigări de foi
  • 10 trabucuri
  • 50 de grame de tutun
  • Puteți lua cu dumneavostră doar una din aceste categorii

Există și câteva restricții la transportarea produselor de origine animală:

Călătorilor le este interzis importul în Uniunea Europeană a produselor din carne şi lapte în bagajul de mână, în coletele poştale, bagaje. Excepţia se aplică în ceea ce priveşte hrana pentru copii, precum şi alimentele pentru persoanele care au nevoie de un regim alimentar special.  Este permisă introducerea a numai 2 kg. de asemenea produse,  care să îndeplinească următoarele condiţii:

  • nu necesită temperatură de refrigerare înainte de deschidere;
  • carnea este preparată termic (fiartă, ambalată etc.)
  • sunt ambalate de producător pentru comercializare direct către consumatorul final, cu indicarea mărcii comerciale înregistrate;
  • ambalajul este intact, cu excepţia cazului în care conţinutul este utilizat în acel moment.

Călătorilor le este permisă și introducerea până la 20 kg. de peşte şi produse de mare. Pentru alte produse, cum ar fi mierea, stridiile proaspete şi melcii la fel este stabilită restricţia cantitativă de până la 2 kg.

Sursa foto: Obiectiv.Sm

Această măsură este introdusă de autorităţile europene în scopul de a preveni răspîndirea oricăror infecţii, care pot dăuna sănătatea oamenilor şi animalelor, fiind constatat că produsele alimentare importate pot fi surse potenţiale de focare de epidemii de boli periculoase. Astfel odată cu interzicerea importului de produse din carne şi lapte, autorităţile Uniunii Europene acordă o atenţie deosebită rolului publicului în asigurarea securităţii populaţiei.

Persoanele fizice care intră în Uniunea Europeană, pot transporta bunuri până la o valoare de 300 euro, fără a achita taxe vamale. Cu referire la mijloace băneşti, reamintim că, pentru a preveni spălarea banilor şi finanţarea actelor teroriste, calatorii care intră sau ies în/din  UE trebuie sa  declare autoritarilor vamale sumele de bani mai mari de 10.000 Euro (sau echivalentul în altă valută).

Sursa foto: Banatulazi.ro

Mai multe informații puteți afla accesând site-ul Serviciului Vamal al Republicii Moldova

http://www.customs.gov.md/ro/content/introducerea-%C5%9Fi-scoaterea-m%C4%83rfurilor